Battling anxiety


As I sit writing this blog post, there are many things going through my mind
 - from simple things such as needing to take the clothes out of the washing machine to feeling like I have no air and my heart is going to explode

This is my daily battle with anxiety

For the past few weeks, things have been amazing, fun and stress free which meant that my anxiety was at a minimum low with no major incident...


As nothing last forever, this morning has been rough. It started with the fire alarm going off at 7am and not stopping until 9:30
I think this has triggered an anxiety flare up that is just taking over my body and mind. Many "sufferers" will tell you that simple things like these can cause an attack - I think that being woken up suddenly triggers our fight or flight response and we are unable to calm down after things have settled down.

It's one of those days where anxiety and depression make me want to hide under my duvet and never come out again.

It's a feeling of hopelessness and deep remorse for not feeling what society dictates as being "normal"; feeling of despair and anguish, of not being understood by people that expect you to JUST MOVE ON!

I wish things would be this easy, I wish I could wake up and feel grateful and happy for what I have because I truly believe that I am blessed as there is food on my table and I don't lack anything.

But on days like these

I feel empty, scared and worried

I write everything because it helps me put structure into my thoughts and clear my mind, while at the same time is relaxing and something that I truly enjoy, that doesn't give me attacks nor does it feel like a chore.

During my more than 15years of dealing with anxiety in a drug free manner, I have learnt that getting things done helps me, doing just one thing that I enjoy gets me out of the bed and slowly eases me into my day.

It's small things such as writing a blog post, doing the dishes or cleaning that help me not feel so anxious about missing an entire day.

How do you deal with it? I would like to know how others deal with anxious day and panic attacks

I think talking about this issue is going to help many people because:

it's not TABU
it's happening
we can't judge others for being different
we are all different 

Today, I have also decided to leave my photos unedited
- NO Photoshop
- NO colour adjustments
- NOthing artificial
- Just RAW

I am not perfect and nobody is either !

I am wearing a blossomed tree jacket to inspire you to wish for more and better, to do your best, but to accept that things might not go as planned and never give up
- just as trees blossom every spring so can you and I

Find the jacket here 

Let me know what you think and if you'd like to see more posts like this one or maybe a Youtube video

Be kind

Yours truly,

You Might Also Like


  1. You are so strong! You are so beautiful! You are so smart! You are so intelligent! You are so funny! You are so helpful! You are so humble! But the most important thing You know how to be a friend! Thanks for let me be one!

    1. I am glad I was able to bring you some peace of mind <3 thanks for the lovely words ! And keep strong

  2. Anonymous8/09/2016

    De vreo 4 ani au inceput si la mine episoadele de anxietate si atacuri de panica. Si o senzatie de parca nu as mai fi eu, de parca nu ma mai cunosc. Si imi tot doresc sa ma intorc in urma, in anii in care nu stiam ce inseamna asta. Sa uit. Am zile si zile. La munca e mai greu, spre finalul programului incepe anxietatea, curios pentru ca ma duc acasa , la zona mea de confort. Am zile cand, fizic vreau sa fac ceva, dar psihic nu pot. In weekenduri sau cand sunt cu sotul meu si familia nu prea am episoade, ohoo ele vor sa iasa la joaca dar reusesc sa ma concentrez fiind alaturi de cei dragi. Doar sotul meu stie de "pasarelele" mele. Cateodata reusesc sa le depasesc singura, cateodata nu si apelez la medicamente, insa doar pentru palpitatii pentru ca de multe ori nu reusesc sa ma controlez si nu vreau sa imi agresez inima asa tare. Am observat ca in momentul in care plang, ma descarc si ma simt mai bine. Am zile cand nu vreau sa ies din casa si mi se pare extrem de greu sa socializez sau doar sa vad multime de oameni. Dar incerc, sa nu renunt, pentru ca la fel ca si tine nu vreau sa iau medicamente pentru "cap",expresia folosita de cei mai multi oameni care nu inteleg ce simti, ce traiesti, cum intr-o zi poti sa fi super energica si cu pofta de viata si cum in alte zile esti down, fara chef, cu chef de stat in pat .Oamenii din ziua de azi, de abia asteapta un motiv sa te judece si sa te arate cu degetul, pentru ca traim intr-o lume superficiala si prefacuta. Nu generalizez, sunt si oameni care te sprijina si te ajuta, moral, fizic, psihic. Dar cel putin pentru Romania cateodata subiectul pare TABU.
    Cred ca e pentru prima data cand am scris cuiva despre ceea ce traiesc, ganduri neslefuite, primul venit primul scris, intr-o ordine sincera fara stilizare. Sper sa faci si un video si cat mai multe articole , pentru ca multa lume se confrunta cu aceasta problema, desi nu recunoaste. Si e de ajutor sa citesti cum incerca lumea sa se impace cu diferitele episoade de anxietate, atacuri de panica.
    Iti multumesc pentru articol.
    Sper sa ai zile senine in care "pasarelele" sa te ocoleasca :)

    1. Draga Claudia, multumesc din suflet pt ca ai impartasit cu mine, cu noi, povestea ta. Ma bucur sa vad oameni care ies din zona lor de confort si discuta despre problemele legate de sanatatea mintala. Aceasta trebuie tratata cu respect si grija, la fel ca orice alta parte din corpul nostru. Eu sufar de anxietate de 13 ani, am uitat cum e sa fii asa zisul "normal", insa cred ca socul de a intra intr-o lume in care totul ne sperie si ne face anxiosi, a trebuit sa fie incredibil de mare. Este surprinzator sa aud ca, in cazul tau, starile se accentueaza la finalul zile. Pentru mine, inceputul e cel mai greu. Diminetile mi le programez in detaliu, iar daca ceva se schimba sau intarziu un minut, devin coplesita de anxidetate. Uneori nu pot parasi casa din acelasi motiv. Ceea ce iti pot recomanda este sa nu te dai batuta, sa nu lasi anxietatea sa te opreasca din orice ai dori sa faci. Eu am invatat sa zic DA mai des, chiar daca poate imi e frica sau devin anxioasa. Calatoresc si fac tot ce imi doresc!
      totodata, cred ca e foarte important sa nu tii totul in tine, imparaseste aceasta suferinta cu ceilalti, pentru ca tine de noi sa ii educam pe cei care poate ar spune remarci de genul|: e in capul tau sau revino-ti !
      In Romania, inca mai exista rusinea populara: vai, da cum sa spun eu cuiva ca imi e rau ?

      Dar in genul acesta de suferinta, educatia e cheie !

      Merci frumos pentru cuvintele frumoase si sper sa revii pe blog pentru ca am de gand sa postez mai mult despre sanatatea mentala, cred ca lumea trebuie sa invete mai mult sa ii accepte pe cei care ies din tipar. Si iti multumesc si pentru sugestia cu videoul; am de gand sa filmez unul saptamana urmatoare, trebuie doar sa imi fac putin curaj ;)

      Iti doresc o zi minunata in care sa te simti puternica indiferent de situatie <3